Jump to content

just_magik;

Members
  • Content Count

    38
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    3

Everything posted by just_magik;

  1. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  2. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  3. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  4. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  5. This post cannot be displayed because it is in a password protected forum. Enter Password
  6. Xiaomi a fost una dintre primele companii care a ales să treacă peste pragul de 8 GB memorie RAM pe un smartphone în urmă cu câţiva ani, iar acum ar putea fi printre primele care livrează un telefon cu 16 GB de memorie. Seria sa de telefoane de gaming, Black Shark, s-a bucurat de un succes destul de mare, în special în China, unde specificaţiile cu numere mari şi preţurile mici primează. Următorul model, Black Shark 3 5G, ar putea fi primul telefon cu 16 GB memorie RAM din lume. Întrucât modelele Black Shark 2 şi Black Shark 2 Pro sunt deja livrate cu Snapdragon 855, respectiv Snapdragon 855+, noul Black Shark 3 5G ar putea fi primul smartphone de gaming al companiei care foloseşte noul chipset Snapdragon 865. Acesta nu integrează un modem 5G, însă Qualcomm livrează chipset-urile alături de modem-uri 5G X55. Astfel, Black Shark 3 5G ar putea fi nu doar primul model Black Shark cu 5G de la Xiaomi, ci şi primul cu 16 GB memorie RAM din portofoliul companiei. Acest lucru ar putea asigura longevitate pentru acest dispozitiv, utilizatorii putând să îl păstreze mai mult de cei 2-3 ani, cât este în mod normal ciclul de viaţă al unui telefon. Chipset-urile high-end rămân performante chiar şi după trei ani, în timp ce 16 GB memorie RAM ar putea rămâne de ajuns pentru mulţi ani de acum înainte, chiar dacă aplicaţiile devin mult mai pretenţioase din acest punct de vedere. Desigur, performanţa în jocuri ar fi cea care ar putea fi afectată în timp. Black Shark sunt dispozitive realizate special pentru a rula jocuri de Android, iar evoluţia rapidă a graficii în jocurile de mobil sugerează că acest model ar putea să nu mai fie la fel de performant pentru astfel de activităţi. Nu este tocmai clar când va fi lansat noul Black Shark 3 5G, însă acesta a fost deja înregistrat şi testat în China, deci un anunţ ar putea fi iminent. Este posibil să aflăm detalii despre acesta la Mobile World Congress 2020, care va avea loc la sfârşitul lunii februarie. sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/xiaomi-pregateste-primul-telefon-cu-16-gb-ram-black-shark-3-5g-18703979/
  7. Seria Galaxy S20 este la mai puţin de o lună distanţă, iar acum începem să vedem şi primele fotografii reale cu unul dintre dispozitive. Până acum ne-am bazat pe modele 3D realizate după planurile primite de producătorii de accesorii pentru a reprezenta vizual cele trei telefoane S20 de la Samsung, însă acum avem prima imagine cu ceea ce pare a fi modelul Galaxy S20+ 5G, modelul „de medie” din gamă. Se pare că va exista şi un S20 Ultra, care va fi mai mare. Fotografiile au fost pulicate de xda-developers şi provin dintr-o sursă verificată de celebra publicaţie. Se pare că cineva a reuşit să pună mâna pe o versiune timpurie a dispozitivului şi a realizat câteva cadre cu acesta. Vorbim despre un model de culoare neagră, cu o cameră încadrată într-un dreptunghi, cu ecran perforat şi margini mai puţin curbate decât la alte smartphone-uri Samsung din ultima perioadă. Nu avem detalii foarte noi oferite de aceste imagini , însă măcar putem confirma o parte dintre zvonuri. Camera foto pare să folosească patru senzori diferiţi, alături de un senzor 3D TOF, poziţionat în colţul din dreapta-jos al ansamblului. Blitz-ul este poziţionat în partea de sus. Se pare că acest model, Galaxy S20+, nu va beneficia de o cameră zoom cu obiectiv periscopic. Toate cele patru camere sunt circulare, fără obiectivul pătrat, caracteristic camerelor cu zoom mai mare. Este posibil ca acea cameră să fie păstrată pentru modelul de top, Galaxy S20 Ultra. Nu ştim însă care va fi funcţia celor patru camere, însă putem presupune că cele trei camere pe care le-am văzut anterior pe S10 şi Note10 se vor întoarce (wide, ultra-wide şi zoom). Acestea vor avea probabil senzori îmbunătăţiti (zvonurile vorbesc despre o cameră principală de 108 megapixeli), însă cel de-al patrulea este încă o enigmă. Ar putea fi vorba despre o cameră macro, similară cu cea de pe S10 Lite, sau despre un zoom intermediar, cum am mai văzut şi pe Xiaomi Mi Note 10 Pro. Ecranul este similar în design cu cel de la Galaxy Note10 şi recentele modele Note10 Lite şi S10 Lite. Acesta beneficiază de un decupaj subtil în centru, unde este integrată camera frontală. De altfel, acesta pare să fie din nou protejat cu o folie din plastic din fabrică, la fel ca seriile S10 şi Note10. Pe lângă fotografiile reale cu Galaxy S20+, avem şi un nou detaliu despre numele noului smartphone pliabil de la Samsung. Acesta a fost menţionat cu numele de cod „Bloom” în cadrul prezentării secrete de la CES 2020, însă versiunea finală ar putea purta un nume diferit: Galaxy Z Flip. Informaţia vine de la IceUniverse, un cunoscut „leaker” de pe Twitter. Acesta ar putea fi primul model dintr-o nouă serie de smartphone-uri pliabile. Modelele Galaxy Fold ar putea astfel continua să existe separat de acestea, ţintind spre publicul pretenţios. Galaxy Z Flip ar putea ţinti însă un public interesat de dispozitive pliabile mai ieftine, chiar dacă nu oferă cele mai puternice componente hardware. sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/primele-fotografii-cu-galaxy-s20-5g-de-la-samsung.-telefonul-pliabil-va-fi-numit-galaxy-z-flip-18704035/
  8. Dacă cei 1.100 de dolari, pe care Apple îi cere pentru un iPhone 11 Pro Max vi se par foarte mulţi bani, probabil că nu sunteţi în „target” pentru modelului iPhone 11 Pro Max Solarius Eclipse Full Gold, produs de compania Caviar din Rusia. Am mai scris în trecut despre modelele de iPhone opulente, realizate folosind metale şi pietre preţioase, însă modelul de faţă este de departe cel mai extravagant de până acum, fiind oferit la un preţ de 116.630 de dolari în varianta cu 512 GB stocare. De ce costă însă un iPhone 11 Pro Max cât un apartament într-o zonă bună a Bucureştiului? În primul rând pentru că este vorba despre un produs unicat. Caviar produce un singur astfel de smartphone, iar cel care îl comandă are ocazia să aleagă cât de mare şi câtă stocare să integreze acest model. Poţi opta pentru un iPhone 11 Pro de dimensiuni normale, cu ecran de 5,8”, sau de 11 Pro Max cu 6,5”. Diferenţa de preţ între Pro şi Pro Max este de aproximativ 18.000 de dolari. Motivul este fpatul că spatele este realizat în mare parte din aur şi inserţii de argint şi rodiu. Cu cât telefonul este mai mare, cu atât este mai scump, întrucât sunt folosite mai multe materiale. Apoi, spatele este decorat şi cu 137 de diamante, iar ceasul mecanic, integrat în telefon, este decorat de asemenea cu onix şi beneficiază de un mecanism manual cu mecanism turbillion. Lateralele telefonului sunt de asemenea personalizate, cu o vopsea eloxată diferită de cea originală în care vine telefonul şi care poate fi gravată cu numărul de telefon al utilizatorului. Totul este livrat într-o cutie de lux, decorată cu piele şi catifea, unde telefonul şi accesoriile personalizate de Caviar sunt ţinute în cutii individuale. iPhone 11 Pro Max în varianta Solarius Exclipse Full Gold este disponibil la comandă chiar acum şi beneficiază de livrare gratuită oriunde în lume, conform site-ului Caviar. De altfel, la 116.000 de dolari, în varianta cu 512 GB (cea de 64 GB costă cu 1.000 de dolari mai puţin), ne-am fi aşteptat să beneficieze şi de ceva servicii în plus, precum serviciul de consierge pe care Vertu îl oferea. Cei de la Caviar promit însă că în acest preţ vor oferi doar 1 an de garanţie şi vor asigura clienţii că tranzacţia este de succes printr-un consultant personal pentru client. În rest, avem de a face cu un simplu iPhone la capitolul hardware, doar de 10 ori mai scump, datorită materialelor cu care este decorat. sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/motivul-pentru-care-acest-iphone-11-pro-max-costa-116.000-de-dolari-18705240/
  9. În timp ce abilităţile pentru poze sunt îmbunătăţite constant, folosirea modului de filmare pe telefoanele cu sistem Android încă se loveşte de o limitare rămasă din anii de început ai platformei Google. În funcţie de rezoluţia şi eficienţa compresiei folosite, clipurile realizate cu dispozitive bazate pe Android pot avea lungimi începând de la câteva minute şi până la zeci de minute, dar niciodată o dimensiune mai mare de 4GB. Unii producători de dispozitive ascund această limitare reluând automat procesul de captură, de îndată ce limita celor 4GB este atinsă. Rezultatul este obţinerea unei serii de clipuri video care pot fi urmărite unul după altul sau eventual lipite, folosind o aplicaţie de editare video. Introdusă în anul 2014, la momentul lansării primelor modele smartphone capabile să filmeze la rezoluţie 4K, limita de 4GB a fost de fapt preluată de Google adresând o restricţie a sistemului de fişiere FAT32, folosit atunci la scară largă pentru formatarea cardurilor de memorie. Introdus de Microsoft în anul 1996, sistemul FAT32 pur şi simplu nu permite salvarea unor fişiere mai mari 4GB. Din fericire, limitarea sistemului de fişiere FAT32 a fost ferm depăşită între timp, unele smartphone-uri oferind acum chiar şi 1 TB de stocare internă, suficient pentru mai multe ore de filmare continuă la rezoluţie 4K. Şi cum restricţia folosirii sistemului FAT32 nu s-a aplicat niciodată pentru memoria internă a telefoanelor cu Android, limita de 4GB putea fi eliminată oricând decidea Google că aceasta nu mai este justificată. Ei bine, se pare că decizia a fost luată, Google actualizând componenta mpeg4writer pentru versiunea Android 11, astfel încât să permită salvarea de fişiere media fără spargerea acestora în bucăţi de câte 4GB. Aceasta înseamnă că Google şi restul producătorilor OEM vor putea livra telefoane Android capabile să filmeze clipuri cu dimensiuni oricât de mari, cel puţin atât timp cât nu este selectat pentru stocare un card de memorie formatat FAT32. sursa:https://www.go4it.ro/software/android-11-va-elimina-una-dintre-cele-mai-vechi-restrictii-impuse-la-folosirea-modului-de-filmare-18679642/
  10. Huawei a promis că va avea o alternativă mai bună la serviciile Google înainte de sfârşitul anului şi se pare că asta a livrat, însă momentan în versiune beta. Huawei Mobile Services 4.0 este acum disponibil pentru testare şi vine cu multe dintre capabilităţile pe care utilizatorii de telefoane Huawei le vor aprecia în special de anul următor, când vor începe să apară din ce în ce mai multe modele fără Google. Se pare că există acum capabilităţi similare cu ceea ce oferă Google, urmând ca serviciile să fie dezvoltate şi mai mult în viitor. Versiunea Huawei Mobiles Services 4.0 este prima dezvoltată de producătorul chinez care beneficiază de suport pentru servicii de geolocaţie avansată. Compania a integrat în SDK-ul pentru aplicaţii noul „Location Kit”, care permite localizarea rapidă prin metode hibrid (folosirea coordonatelor GPS, a antenelor GSM şi a antenelor Wi-Fi). Probabil cea mai mare problemă pe care telefoanele Huawei fără Google o aveau era lipsa unui serviciu de hărţi integrat. Astfel, Huawei a creat Map Kit, un API care va permite integrarea rapidă a hărţilor în aplicaţiile din App Gallery. Conform descrierii oficiale, hărţile din Map Kit includ multe formate şi permit personalizarea vizuală a hărţilor, însă permite celor care dezvoltă aplicaţiile să îşi creeze rapid şi soluţii proprietare. sursa:https://www.go4it.ro/software/huawei-mobile-services-4.0-lansat-in-beta.-ofera-noi-alternative-la-serviciile-google-18681425/
  11. Telefoanele mobile au renunţat în ultimii câţiva ani să ofere utilizatorilor posibilitatea să îşi schimbe bateria fără o vizită la service. Se pare însă că această iniţiativă începe să fie slăbită de către Samsung, cel puţin în gama de dispozitive XCover, cea în care sunt încadrate modelele „rezistente”, care pot supravieţui şocurilor şi altor situaţii accidentale. Noul XCover Pro este primul smartphone al companiei din 2020 care permite înlocuirea uşoară a bateriei şi primul de acest gen echipat cu o cameră frontală încadrată într-un ecran perforat. Samsung Galaxy XCover Pro beneficiază de un hardware mid-range, similar cu cel al modelelor din seria Galaxy A. Este vorba despre un chipset Exynos 9611 cu 4 GB memorie RAM, 64 GB stocare internă şi slot pentru card microSD. Telefonul rulează Android 9.0 Pie echipat cu interfaţa One UI 1.0 şi probabil că în timp va primi şi update la Android 10 cu One UI 2.0. Ecranul perforat este unul de tip LCD, nu OLED precum în cazul altor smartphone-uri de la Samsung. Acesta beneficiază de o diagonală de 6,3” pe format 20:9 cu rezoluţie Full HD+. Camera frontală din decupaj oferă rezoluţie de 13 megapixeli, în timp ce camera principală de pe partea din spate beneficiază de un senzor principal de 25 megapixeli şi unul secundar de 8 megapixeli ultra-wide. Acesta este alimentat de un acumulator de 4.050 mAh şi încărcare la 15W. Avantajul faţă de alte modele este că utilizatorul poate schimba oricând acest acumulator. Acest model beneficiază şi de câteva butoane fizice de care alte modele nu dispun. Pe partea din dreapta există un buton Power cu senzor de amprentă integrat, ceva ce am mai văzut şi pe Galaxy S10e, butoane de volum, cât şi două butoane programabile: unul în partea de sus şi unul pe patea stângă. Acestea pot primi funcţii precum pornirea camerei sau pornirea lanternei, pe lângă alte capabilităţi obişnuit. Fiind un dispozitiv mai rezistent decât unul obişnuit, acesta poate rezista la căzături de la înăţlime de 1,5m, fiind încadrat în standardul MIL-STD-810G şi este rezistent la apă şi praf în conformitate cu standardul IP69, adică poate rezista şi la jet-uri de apă sub presiune. Telefonul se lansează la sfârşitul lunii ianuarie la un preţ de 500 de euro, Finlanda fiind prima ţară în care Galaxy XCover Pro va fi disponibil. sursa:https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/samsung-lanseaza-in-2020-un-nou-telefon-care-permite-schimbarea-bateriei-cu-rezistenta-la-apa-ip69-18693595/
  12. După mai multe săptămâni de speculaţii şi zvonuri din tot felul de surse, avem acum informaţii ceva mai concrete despre planurile Samsung din viitorul foarte apropiat. Noile detalii fac referire la numele pe care noile dispozitive mobile ale companie le vor purta, de la noul dispozitiv pliabil pe care îl ştiam până acum sub numele Galaxy Fold 2, până la numele noilor modele Galaxy S, care vor domina probabil piaţa în următoarele câteva luni. Sursa noilor informaţii este o întâlnire „secretă” între Samsung şi partenerii săi care a avut loc la CES, pentru a pregăti lansarea noilor telefoane. Galaxy Bloom: un nou tip de telefon pliabil de la Samsung Întâlnirea între reprezentanţii Samsung, în frunte cu şeful diviziei de mobile, DJ Koh, a dezvăluit în primul rând planurile pentru cel de-al doilea telefon pliabil al companiei. Acest model a fost până în prezent numit „Galaxy Fold 2”, însă acest nume nu a fost niciodată confirmat. De fapt, fiind atât de diferit în design faţă de modelul original, era greu de crezut că acesta va fi cu adevărat numele final. Astfel, aflăm acum că numele adevărat al telefonului este „Galaxy Bloom”. sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/samsung-pregateste-seria-galaxy-s20-alaturi-de-telefonul-pliabil-galaxy-bloom-un-model-mai-feminin-18695938/
  13. Telefoanele din ultimii 13 ani, de la lansarea primului iPhone şi până în prezent, arată în mare parte la fel, cu diverse dimensiuni de ecran şi mai recent cu diverse tipuri de decupaje. O echipă independentă de dezvoltatori hardware crede însă că forma telefonului dreptunghiulară ar putea fi înlocuită cu una rotundă, prezentând anul acesta la CES Cyrcle Phone, primul smartphone modern cu ecran rotund, dezvoltat pentru generaţia „millenials”. Cyrcle Phone: un design ciudat Chiar dacă acesta ar putea fi primul smartphone modern cu ecran rotund, acesta nu ar fi primul telefon din lume cu un ecran de această formă. La începutul anilor 2000, mai multe companii cu tradiţie, printre care Motorola şi Siemens, au încercat să creeze telefoane cu ecrane rotunde, cu diferite grade de succes. Cyrcle Phone încearcă însă să aducă pe piaţă ecrane rotunde mari şi o interfaţă familiară, bazată pe Android. Rezultatul este un dispozitiv cu ecran rotund, dar cu o formă exterioară extrem de ciudată. Avem în partea de jos o parte plată, care indică utilizatorilor care este partea de jos. Apoi, în partea de sus, există o protuberanţă în care este încadrată o cameră frontală. Având în vedere că există acum soluţii pentru a decupa ecranul şi a integra o cameră direct pe suprafaţa acestuia, acel „corn” din partea de sus pare foarte ciudat. Ba chiar face telefonul să semene cu un cronometru sportiv, partea de sus dedicată camerei fiind locul unde poate fi ataşat un şnur, de exemplu. sursa: https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/cyrcle-phone-telefonul-cu-ecran-rotund-si-doua-jack-uri-pentru-casti-18696153/
  14. Compania susține că Series X va fi cel mai puternic gadget de acest fel lansat vreodată. Prezentarea noului model vine după 6 luni de așteptări, timp în care fanii și experții au tot discutat despre așa-numitul Proiect Scarlett. Din păcate, așteptarea nu s-a terminat încă, pentru că Series X va putea fi cumpărat abia spre sfârșitul anului viitor și încă nu am aflat cât va costa, scrie Daily Mail. Microsoft a prezentat consola în cadrul unui eveniment organizat la Los Angeles. Ca design, consola va fi radical diferită de modele anterioare: cutia nu va fi plată, ci înaltă, cubică, ca o unitate centrală a unui PC. De asemenea, producătorul îi asigură pe fani că noul model va fi mult mai performant, iar Series X va fi cea mai puternică și rapidă consolă lansată vreodată de Microsoft, a anunțat Phil Spencer, de la Xbox. O altă veste bună este că noua consolă va fi compatibilă cu mii de jocuri vechi, prin urmare gamerii vor putea să se bucure în continuare de jocurile lor favorite, pe care le au de ani de zile. De asemenea, Xbox Series X va avea un controller wireless nou, mult mai ergonomic. Noua consolă va fi lansată împreună cu două jocuri noi, „Halo Infinite” și „Senua's Saga: Hellblade II”. Series X va putea rula jocuri la rezoluție 4K și chiar 8K, iar procesorul va fi mult mai rapid, astfel încât nu vor mai exista momente de „încărcare a jocului”. Finalul anului 2020 se anunță foarte interesant pentru gameri, pentru că tot atunci Sony vrea să lanseze noua sa consolă, PlayStation 5. sursa: https://www.yoda.ro/jocuri/microsoft-a-prezentat-noua-consola-xbox-series-x-succesorul-modelului-xbox-one.html
  15. Versiunea de iMessage a celor de la Google este disponibilă pentru utilizatorii de Android din SUA. Serviciul de mesagerie lansat de Google se numește „Chat” și reprezintă o variantă îmbunătățită a Apple iMessage, pentru care utilizatorii trebuie să își facă un update al aplicației de mesagerie, scriu jurnaliștii de la BBC. Până în prezent, acest serviciu a fost disponibil pentru userii din Marea Britanie, Franța și Mexic, iar în 2020 va fi lansat în mai multe zone importante. La fel ca și iMessage, utilizatorii de Android pot opta dacă vor să folosească sau nu acest serviciu, însă vor avea nevoie de telefoane care folosesc serviciul RCS, adică Rich Communications Services, care înlocuiește vechiul SMS. Asta înseamnă că pentru piața din SUA vorbim despre userii de Samsung (SSNLF) Messages, abonații de pe Sprint și US Cellular. Marea diferență între serviciul acesta RCS și iMessage, WhatsApp și Signal, similare ca servicii oferite userilor, este lipsa de criptare pe care o poți regăsi în cazul exemplelor amintite. În SUA, Verizon, AT&T și T-Mobile nu se pot conecta încă la serviciul RCS, însă vor să schimbe acest lucru în 2020. sursa: https://www.yoda.ro/smartphones/motivul-pentru-care-toate-telefoanele-android-care-vor-fi-lansate-in-2020-in-turcia-nu-vor-mai-avea-niciu.html
  16. Utilizatorii de smartphone-uri din Turcia sunt pe cale să piardă accesul tuturor serviciilor Google. Potrivit jurnaliștilor americani de la Engadget, toate modelele noi de telefoane care folosesc sistemul de operare Android pe care utilizatorii din Turcia le vor vedea în startul anului viitor nu vor veni cu serviciile oferite de Google. Pe scurt, adio Maps, Play Store și Gmail, printre multe altele. În clipa de față, Google se confruntă cu o problemă legală cu autoritățile din Turcia, totul plecând de la o plângere depusă de competitorul rus Yandex, iar compania americană și-a anunțat partenerii că până când aceasta nu va fi clarificată nu va putea livra serviciile sale pe telefoanele cu Android care vor fi lansate în 2020. În anul 2018, consiliul concurenței din Turcia a obligat Google ca în termen de 6 luni să le ofere posibilitatea utilizatorilor să își poată schimbă motorul de căutare pe telefoanele Android. Alături de această obligație, Google a mai primit și o amendă de 17.4 milioane de dolari. Google nu a respectat decizia autorităților, iar în prezent anunță că lucrează la o soluție pentru aplanarea acestui conflict. Dacă telefoanele actuale nu vor fi afectate, cele noi care vor veni cu sistemul de operare Android nu vor mai putea utiliza serviciile Google. sursa: https://www.yoda.ro/smartphones/motivul-pentru-care-toate-telefoanele-android-care-vor-fi-lansate-in-2020-in-turcia-nu-vor-mai-avea-niciu.html
  17. Tip [avatar(forum sau steam)/semnatura/banner/etc]:avatar Text principal:just_magik; Text secundar [wars.ro]: doar wars Dimensiuni:150x300 Stock/Render/Tema[obligatoriu]: Alte precizari:-
  18. Cum nu toți utilizatorii vor primi update în același timp, poți să îți aduci chiat tu singur sistemul de operare la zi. În luna mai a acestui an, Microsoft a anunțat lansarea celui mai nou update pentru Windows 10. Odată cu această veste, compania americană a mai anunțat că va oferi utilizatorilor posibilitatea de-a instala acest nou update în etape, pentru a putea evita anumite riscuri. Dacă ești interesat să îți instalezi ultimul update, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți faci un back-up al calculatorului tău, ca să te asiguri că, indiferent dacă apar sau nu erori de securitate sau de sistem, nu îți vei pierde datele. Mai departe, sunt câteva servicii pe care le poți folosi ca să îți instalezi noul Windows. Prin Windows Update Este cea mai simplă și sigură cale prin care îți poți instala acest update nou. Apasă pe butonul de Start, apoi Settings, Update & Security și Windows Update, loc în care poți apăsa pe Check for Updates. Dacă acest update este disponibil, o să îl vezi acolo. Prin Update Assistant Mergi pe pagina de internet Windows 10 Update Assistant, unde vei vedea mesajul că Windows 10 May 2019 Update este disponibil. Sub acest mesaj vei vedea un buton pe care scrie Update now. Odată descărcat update-ul, deschide-l, apasă pe un alt buton Update now, iar PC-ul tău va face restul. Printr-un ISO Windows 10 May 2019 Update Fișierele ISO sunt imagini care pot fi rulate pentru a instala anumite programe. Cu ajutorul lor, poți face CD-uri, DVD-uri sau stick-uri USB bootabile, prin care poți face o instalare nouă. sursa: https://www.yoda.ro/software/cum-sa-descarci-si-sa-iti-instalezi-ultimul-update-de-windows-10.html
  19. Windows 10X este, probabil, una dintre cele mai surprinzătoare lansări ale Microsoft din ultima perioadă, mai ales că este replica lui Windows 10 construită special pentru dispozitivele cu două ecrane. Acesta a mai fost adus în discuție sub denumirea de „Windows Lite” și va rula, cel mai probabil, pe dispozitivul cu nume de cod „Centaurus”, pe gadeturi pliabile sau pe unele cu două ecrane. Comparativ cu varianta standard a Windows 10, Windows 10X va rula aplicațiile în fluxuri comune de date, adică se va baza pe virtualizare pentru a deschide majoritatea programelor prin intermediul Internetului, în loc să le ruleze local, de la hard disk. Așadar, Microsoft susține că acest sistem de operare nu este unul nou, ci preia atributele lui Microsoft 10 și le face mult mai adaptabile diferiților factori. Acest lucru înseamnă și că nu vei putea cumpăra o copy individuală a Windows 10X, iar utilizatorii îl vor putea instala doar pe noile dispozitive cu două ecrane. Nici designul nu diferă deloc de sistemul de operare cu care suntem deja obișnuiți, dar are toate funcțiile necesare pentru glisarea aplicațiilor între dispozitive sau pentru extinderea lor pe două display-uri. Spre deosebire de Windows 10S, care putea rula doar seturi mici de aplicații, Windows 10X va permite încărcarea oricărui program, indiferent că este o aplicație web sau una Win32. De asemenea, compania susține că dezvoltatorii nu vor fi nevoiți să modifice nimic în softurile realizate de ei pentru a le face să ruleze noul sistem de operare. Chiar Windows 10X va face acest lucru pentru ei. sursa: https://www.yoda.ro/software/ce-este-windows-10x-noul-sistem-de-operare-lansat-de-microsoft-dispozitivele-revolutionare-pe-care-va.html
  20. Ciudatul proiect se numește Pysibo („Physical Keyboard”) și în prezent inițiatorii lui încearcă să strângă fonduri printr-o campanie pe Kickstarter. Nu știm cât succes va avea, pentru că este greu de crezut că utilizatorii de iPhone ar fi interesați să aibă o tastatură fizică, de tipul celor de pe BlackBerry. Pysibo este un accesoriu conceput pentru iPhone X, XS și iPhone 11 Pro și constă dintr-o husă cu tastatură, care se conectează la telefon prin Bluetooth. Husa este rezistentă la căzături și destul de ușoară, plăcută la folosire. Însă punctul său forte îl reprezintă tastatura, consideră inventatorii. Cu ajutorul acestui accesoriu, utilizatorii de iPhone vor putea tasta mult mai repede, mai ușor și cu mai puține erori, scrie Phone Arena. Husa cu tastatură ar urma să coste 130 de dolari, dar pentru ca proiectul să devină realitate, este nevoie de o finanțare de 200.000 de dolari. Pysibo este al doilea proiect de acest fel și riscă să fie un eșec, cum a fost și Typo, prima carcasă cu tastatură QWERTY pentru iPhone. Typo a fost conceput în anul 2014, însă proiectul a dat faliment, după ce inventatorul său a fost obligat să plătească despăgubiri uriașe către BlackBerry, pentru încălcarea drepturilor de autor: Typo semăna perfect cu tastatura folosită pe modelul BlackBerry Q10. sursa: https://www.yoda.ro/smartphones/cine-si-ar-dori-asa-ceva-o-companie-vrea-sa-produca-huse-cu-tastatura-pentru-iphone.html
  21. Nu este un telefon care te-a impresionat neapărat, dar în mod cert Samsung Galaxy Fold ți-a atras atenția în 2019. Pentru Samsung, modelul Galaxy Fold, primul telefon care se pliază din istoria companiei, reprezintă o miză extrem de importantă. Lansarea inițială a fost considerată un eșec din cauza problemelor mari de construcție care au dus ca modelele din teste să se defecteze imediat. Samsung s-a repliat, a învățat din greșeli și a revenit cu o variantă mult îmbunătățită a acestui model, iar la finalul acestui an a făcut o afirmație care a atras atenția tuturor specialiștilor din domeniu. În cadrul unei conferințe organizate de TechCrunch, președintele companiei, Sohn Young-kwon a declarat că Samsung a vândut deja un milion de modele Galaxy Fold, adică dublul estimărilor făcute de industrie. Samsung a revenit cu un comunicat oficial după această declarație susținând că a fost o eroare pornită de la înțelegerea confuză a întrebării și interpretării unor date. Ambițiile companiei sunt de a înregistra vânzări de 6 milioane de unități în 2020 și 20 de milioane de unități în 2021. sursa: https://www.yoda.ro/smartphones/anuntul-surprinzator-facut-de-samsung-despre-galaxy-fold-compania-a-revenit-imediat-si-a-negat-totul.html
  22. Microsoft lansează pe piață în luna noiembrie un nou update major la Windows 10 – November 2019 Update, cu numele de cod 19H2. Utilizatorii care își vor instala această actualizare vor trece de la versiunea 1903 la 1909, iar compania spune că update-ul va fi cel mai mic de până acum și va aduce îmbunătățiri în ceea ce privește performanța, funcții dedicate business-urilor și o calitate mai bună. Și, în plus, se va instala mult mai rapid decât versiunile anterioare. Windows 10 November 2019, versiunea 1090 aduce, pentru userii de File Explorer, o experiență de căutare distinctă, în așa fel încât, la tastarea unui cuvânt va fi afișată o listă întreagă de sugestii în timp real. Căutarea va funcționa și în documentele de pe OneDrive, nu doar local. Update-ul aduce și asistenții virtuali mai aproape, astfel că utilizatorii pot folosi nu doar Cortana, ci și Alexa, pe care o pot apela chiar și atunci când sistemul este blocat. În plus, notificările oferite de Windows au fost optimizate și oferă mai multă flexibilitate în alegerea lor și forma în care utilizatorul dorește să le primească. sursa: https://www.yoda.ro/software/inca-o-actualizre-pentru-windows-10-noutatile-pe-care-le-aduce-update-ul-din-noiembrie.html
×
×
  • Create New...